Paul Goma Knihy

Set against the backdrop of World War II, the narrative explores the life of young Paul and his family in a village caught in conflict. With his father deported to Siberia, Paul's mother assumes the role of caretaker and educator while navigating the complexities of war and childhood innocence. The novel delves into themes of memory, idealism, and the paradoxical nature of human relationships, particularly through the father's reflections on the Russian character. Translated beautifully, it captures the nuances of familial bonds and the impact of historical turmoil on personal lives.

Aceasta carte de marturii – despre 1977, in Romania – a fost scrisa la Paris, in primele luni ale anului 1978, tradusa in franceza si lansata de editura pariziana Seuil in februarie 1979, nasi fiind Eugene Ionesco si Fernando Arrabal. A fost difuzata fragmentar, in lectura autorului, prin Europa Libera, insa inainte de 1989 nu a cunoscut o editie in limba romana. In 1990 a aparut in romaneste la Humanitas – solicitata fiind de Gabriel Liiceanu, prietenul autorului… Insa abia ajunsa in librarii (intr-un tiraj, de altfel, mult diminuat), cartea de marturii Culoarea curcubeului ‘77 a fost retrasa de pe piata, depozitata, iar in 1992 trimisa la topit de editor – care nu l-a informat pe autor, apoi a negat cu vehementa "disparitia" cartii. Fapta curat-prieteneasca, inalt culturaliceasca la care au consimtit scriitorii, nu doar tacit, ci activ, si prietenii buni ai mei: Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gabriela Adamesteanu, Nicolae Manolescu, Andrei Plesu (si atatia altii). (Paul Goma in Nota autorului ) Iat-o astazi in versiune integrala, disponibila in Romania - asa cum si-a dorit de multe ori autorul

Atâta vreme cât cei care nu au făcut (sau: nu mai fac) compromisuri se vor mulţumi doar cu atât, cu „cartea mea“, cu doar acea virtute românească potrivit căreia „om bun este acela care nu face rău“, nimic bun nu se va face. Laudă celor care, în aceste timpuri scoase din ţâţâni, reuşesc „să nu facă rău“ — aceştia sunt „oameni-buni“ — şi atât; nu scriitori, nu intelectuali. Pentru că scriitor nu este acela care doar scrie; nici intelectual acela care doar ştie. Ci acela care spune, scriind, ceea ce ştie-şi-nu-tace. Altfel, se face complice al răului.