Vintilă Horia Knihy

Ovidio —acusado de corromper con su poesía a la juventud romana— fue desterrado por el emperador Augusto al país de los dacios, la actual Rumania. Veinte siglos después, el gran escritor rumano Vintila Horia evocó, en esta grandiosa novela, la figura del ilustre desterrado, marcada por el dolor, la soledad y la nostalgia. Pero el lugar del exilio es también una tierra de esperanza. Ovidio conoce el alma sencilla y religiosa de los dacios, y la suya se abre a un horizonte de perspectivas infinitas. Es la hora singular que precede a la manifestación de Cristo, y el mundo romano, expectante, parece cargado de signos y presagios. “Vivíamos en un mundo asfixiante -dice uno de los protagonistas-. Tenía que ocurrir algo que colmase mi espera, algo que todos los hombres esperaban desde hacía muchos siglos, desde siempre, desde el momento en que conocieron el sufrimiento y la muerte”

Secolul XVII, Principatul Valahiei își vede existența amenințată de expansionismul Imperiului Otoman. Prințul Radu Negru călătorește la Veneția pentru a solicita ajutorul marelui Dux. Însă șederea sa în Serenissima, orașul canalelor, îi schimbă destinul. O viață de senzualitate, frumusețe, strălucire și pace îl confruntă cu destinul său de prinț războinic, nu mai puțin amar. Roman trepidant și de mare bogăție, unde teama de ienicerii (copii răpiți de turci și transformați în soldați implacabili) se împletește cu plata răscumpărărilor pentru eliberarea sclavilor; sau unde sofisticarea excepțională a vieții din Veneția contrastează cu duritatea luptei din pădure și stepa. Iubiri interzise, trădări sângeroase alături de loialități eroice, bătălii care nu se vor putea câștiga, dar imposibile de evitat… Radu Negru întruchipează răscrucea cu care se confruntă întreaga Valahie – și poate, în cele mai intime colțuri, orice om: să-și negocieze libertatea cu circumstanțele sau să o revendice fără condiții în fața destinului.