Anselm Roth Knihy

Die Bandreihe „Über Siebenbürgen“ von Anselm Roth, die 2015 begann, ist eine Hommage an die Kirchenburgenlandschaft Siebenbürgens. Der zehnte Band, der im Andenken an Roth erscheint, widmet sich den Kirchen und Burgen des Nösnerlandes und Reener Ländchens, und beleuchtet die historische Bedeutung des Gebiets, insbesondere im Bergbau.

Anabel Stoica, 14 Jahre alt aus Roandola in Transsylvanien, erlebt eine aufregende Wendung in ihrem Leben. Nach einem Umzug nach Deutschland wird sie in ein turbulentes Abenteuer verwickelt: Sie verliebt sich, wird entführt und gerettet, und genießt ein extravagantes Leben, das sie sich nie hätte vorstellen können.

“One-of-a-kind, yes, they are, our fortified churches!“ The Transylvanian Saxons are not at all modest when talking about their sacred structures, not the remaining Saxons, the emigrated ones nor the returned ones. Naturally, there are churches in other places which were reconstructed for purposes of retreat or defense: in Germany (notably in Baden- Württemberg and Bavaria), but also in Luxembourg, Austria and a few in Switzerland. There are many fortified churches in Transylvania, whereas many of them will not survive much longer. The frequency and tenor of reports in the Romanian media lead to the conclusion that the affection towards the Transylvanian Saxons‘ inheritance is increasing even though the minority has not always been popular. Nurturing an interest in the fortified churches for any length of time, one can‘t help but develop downright affection for these structures. This sentimental statement may be permitted, because it is simply the truth. Among other causes, one may be especially cited, namely that the Transylvanian fortified churches were not raised by their subjects on behest of some nobles. In fact, citizens and more so, peasants, guarding against the increasing threat from outside decided to make their churches defendable at around 1500 A. D. Somewhat simplified, the process may have been such: Having laboured on the fields all day, the peasants met at their church in the evenings to continue their day‘s work. This is easily said, however, the family‘s daily combined effort was barely enough to ensure sufficient supplies for the winter. Each man-hour‘s work put into the church could have meant hunger for the workers and their families. Nowadays, a counter movement is gradually emerging, too slow to combat the churches‘ fast decay. Yet, there is hope, as several actors are getting increasingly involved: diverse government and non-government organisations, mostly from Germany, The European Union, the Evangelical Church A. B. in Romania and the Romanian state. Is the effort worth it? Most probably there will be an influx of a lot of funding and some will wonder whether there aren‘t other causes in Romania that may be more deserving. Why, of all things, should the masonry of an disappearing German minority be built up again? On the part of many scientists and architects involved for many years in the maintenance of Transylvania‘s fortified churches, one can expect a definite Yes. The list of the UNESCO World Heritage includes seven fortified churches: Biertan, Câlnic, Valea Viilor, Saschiz, Viscri, Prejmer and Dârjiu (Székely fortified church). The sources vary as to numbers, but consult-ing the Online Encyclopedia, Transylvania has about 150 fortified churches, more or less intact. This is down from an estimated 300 in the past. Half of them either decayed or collapsed. In many places they were removed after new weapons rendered the walls redundant. The stones and bricks were used for other buildings. Table of contents: 1 Archita Arkeden, 2 Bazna Baaßen, 3 Biertan Birthälm, 4 Boian Bonnesdorf, 5 Brădeni Henndorf, 6 Câlnic Kelling, 7 Cârța Kerz, 8 Cincșor Kleinschenk, 9 Cisnădie Heltau, 10 Cisnădioara Michelsberg, 11 Dealu Frumos Schönberg, 12 Hărman Honigberg, 13 Homorod Hamruden, 14 Hosman Holzmengen, 15 Mediaș Mediasch, 16 Meșendorf Meschendorf, 17 Prejmer Tartlau, 18 Rupea Reps, 19 Saschiz Keisd, 20 Slimnic Stolzenburg, 21 Valea Viilor Wurmloch, 22 Viscri Deutsch-Weißkirch

"Cetăţile noastre bisericeşti sunt unice în lume!” Când vine vorba de aceste clădiri sacrale, saşii nu prea sunt modeşti, nici cei rămaşi aici, nici cei plecaţi, nici cei care s-au întors. Desigur că există şi în alte părţi biserici care au fost transformate, cu cheltuială mai mică sau mai mare, pentru a fi folosite ca refugii sau în scopuri de apărare: În Germania (deosebit de multe în Baden-Württemberg şi în Bavaria), dar şi în Luxemburg, Austria şi Elveţia (puţine). În Transilvania sunt foarte multe cetăţi bisericeşti, dar multe din ele par a avea zilele numărate. Relatările din mass-media românească, frecvenţa şi conţinutul lor dau de înţeles că se constată un interes tot mai mare al saşilor, nu întotdeauna îndrăgiţi, faţă de moştenirea lor. Cine se ocupă de mai multă vreme cu cetăţile bisericeşti dezvoltă o adevărată simpatie faţă de ele. Să fie îngăduită această afirmaţie sentimentală deoarece ea corespunde întru totul faptelor. Între altele, aceasta se explică cu siguranţă şi prin faptul că aceste cetăţi bise-riceşti transilvănene nu au fost înălţate la chemarea vreunui nobil de supuşii acestuia. Mai degrabă localnicii şi mai ales ţăranii au fost cei care, în jurul lui 1500, au reacţionat la presiunea crescândei ameninţări externe şi în multe locuri au hotărât să-şi renoveze biserica în scopuri defensive. Simplificând puţin, trebuie să ne imaginăm aşa: După ce munceau din greu pe câmp, ţăranii se întâlneau la biserica lor şi continuau munca. Pare simplu, însă de multe ori ziua de lucru a unei familii abia ajungea pentru a garanta rezerva pentru iarnă. Fiecare oră de lucru la biserică putea să însemne foame.În prezent începe lent o mişcare în direcţia opusă, prea lent pentru a ţine pasul peste tot cu degradarea rapidă. Dar sunt speranţe, deoarece mai multe părţi dovedesc un angajament tot mai mare: diverse organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, îndeosebi din Germania, Uniunea Europeană, Biserica Evanghelică C. A. din România şi acum şi statul român. Merită efortul? Probabil că se vor cheltui mulţi bani şi unii se vor întreba, poate, dacă Româ-nia nu poate fi ajutată mai bine altfel. Oare trebuie să primească îngrijiri speciale tocmai zidurile vechi ale minorităţii germane, care a dispărut aproape cu totul din ţară? De la numeroşii oameni de ştiinţă şi arhitecţi care s-au ocupat de mulţi ani cu cetăţile bisericeşti ale saşilor s-ar auzi probabil într-un singur glas un Da sonor. Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO figurează şapte cetăţi bisericeşti: Biertan, Câlnic, Valea Viilor, Saschiz, Viscri, Prejmer şi Dârjiu (biserică fortificată a secuilor). Cifrele diverselor surse diferă considerabil; dacă ne orientăm după Enciclopedia online, în Transilvania mai există circa 150 de cetăţi bisericeşti, mai mult sau mai puţin intacte. Se crede că mai demult au fost peste 300. Jumătate din ele s-au prăbuşit sau s-au degradat. În multe locuri au fost demolate după ce introducerea unor noi arme a făcut zidurile inutile. Pietrele şi cărămizile au fost folosite pentru alte clădiri. Cuprins: 1 Archita Arkeden, 2 Bazna Baaßen, 3 Biertan Birthälm, 4 Boian Bonnesdorf, 5 Brădeni Henndorf, 6 Câlnic Kelling, 7 Cârța Kerz, 8 Cincșor Kleinschenk, 9 Cisnădie Heltau, 10 Cisnădioara Michelsberg, 11 Dealu Frumos Schönberg, 12 Hărman Honigberg, 13 Homorod Hamruden, 14 Hosman Holzmengen, 15 Mediaș Mediasch, 16 Meșendorf Meschendorf, 17 Prejmer Tartlau, 18 Rupea Reps, 19 Saschiz Keisd, 20 Slimnic Stolzenburg, 21 Valea Viilor Wurmloch, 22 Viscri Deutsch-Weißkirch